Infern...

      Azi este o zi ca dracu' si nu fiindca neaparat vremea de a fara mi se pare ingrozitoare, si zau ca este, ci fiindca m-am saturat de tot, chiar ca de tot. As vrea sa am curajul si sa ma duc in lume, departe, fara sa cunosc pe nimeni, sa fiu doar eu , singura. Nu ca pana acum nu am fost si nu m-am simtit singura, ba da, am fost inconjurata si sunt de atati de multi oameni care imi repeta la nesfarsit ca ma iubesc..dar pentru ce? Imi spun asta, dar pe urma imi intorc spatele, isi vad de ale lor, de lumea lor, de alti oameni ai lor, de vietile lor, de tot ce este a lor si nu ma includ in niciun caz pe mine. Nu m-a deranjat foarte mult asta, niciodata nu m-a deranjat, e dreptul lor, nu? Fiecare are dreptul sa faca orice, deci, prin urmare si eu am dreptul asta, nu? Bine, il am, stiu, si atunci ei de ce nu il accepta, cand eu il accept pe al lor? E problema mea daca ma racesc fata de ei, daca devin insuportabila pe langa ei, daca nu le mai acord atentie. Si ce? Mi se schimba sentimentele fata de ei, iar ei? ei ce fac? se supara, ma fac sa ma simt din nou ingrozitoar fara sa stie de fapt care imi sunt sentimentele, de ce devin asa rece. Devin rece, fiindca trebuie sa ma detasez si sa nu mai simt, nu mai vreau sa le simt indiferenta, fiindca ma doare. Si daca incerc sa le explic asta, ei ce fac? zic in continuare ca ma iubesc si ca tin la mine si ca sunt o persoana importanta ...iar eu sincer m-am saturat. E ciudat sa zica ca ma iubesc, cand eu nu simt asta , sau poate uneori simt, dar alteori ma intreb daca chiar e adevarat ce zic oamenii acestia ce au fost si sunt atat de importanti pentru mine...Si sincer, m-am saturat de asta, m-am saturat de tot. Sunt constienta de faptul ca niciodata nu o sa gasesc pe cineva care sa fie pentru mine totul si eu sa fiu pentru acea persoana totul, nu ma deranjeaza, doar ca doare, inca doare acest adevar si il aseman cu un infern..Singuratatea mea este un infern, dar asta e.
E doar o zi proasta, cu sentimente proaste si cu stari idioate. Dar inca zambesc, si asta ma irita enorm si daca cineva m-ar intreba ce am, de ce sunt asa...cu zambetul pe buze, dar in interior trista as gasi rapid o scuza, o justificare, fiindca inca nu am curajul sa le spun ce ma deranjeaza. Si ce ma irita cel mai mult este faptul ca toti oameni din viata mea imi spun aceleasi lucruri, ca sunt importanta, ca ma iubesc, ca tin la mine, ca mi-ar simti lipsa, ca sentimentele mele reci ii deranjeaza, ii fac sa se simta tristi , dar eu? Ma intreb eu unde mai sunt?  La mine oare nu se gandesc cum ma simt? Poate doar eu sunt cea egoista, poate doar pe mine ma sufoca aceste sentimente. Dar nu conteaza, o sa treaca. Fiindca mie mereu imi trece, si am sa imi cer scuze, tot eu, de la toti oameni, care mi-au gresit si care la randul meu le-am gresit.
Dar nu e nimic. Viata merge inainte si cu si fara aceste sentimente....