Capcana lui Dante

Am citit aceasta carte acum vreo doua luni, sau poate chiar si mai mult. A fost prima citita de acest gen, dar pot spune ca m-a impresionat intr-un mod foarte placut. As putea spune ca a devenit una din cartile mele preferate. Si daca as fi intrebata ce mi-a placut cel mai mult, fara ezitare as spune ca totul.

Capcana lui Dante, scrisa de Arnaud Delalande este un thriller superb. Nu am citit multe de acest gen, dar pot spune ca desi m-au trecut fiori in adevaratul sens al cuvantului, m-a fermecat prin fiecare detaliu explicat, prin fiecare sentiment al personajelor. Bineinteles, in aceasta carte nu putea lipsi nici dragostea care a fost prezenta si a dat un adevarat suspans intregi actiuni, alt lucru ce mi-a placut in mod deosebit.
Adevarul este ca nu sunt chiar adepta acestor gen de carti, dar aceasta cum am mai zis, m-a fermecat. In primul rand mi-a trezit un subtil, dar profund interes pentru Venetia- actiunea se petrece in Venetia in jurul anilor 1756. Descrierea a fost superba. Desi nu am zis la fel cand am citit cu greu primele zece pagini, nu intelesesem mai nimic la inceput si chiar prevedeam o lectura plictisitoare, dar uite ca nu a fost cazul, ceea ce ma bucura. Mi-au placut si foarte mult numele personajelor cat si pseudonimele lor, Himera, Il Diavolo, Orhideea-Neagra, Vaduva-Neagra, Dama-de-Cupa. Deci niste personaje ce m-au fermecat, atat prin rautatea lor cat si prin frumusetea lor, loialitate, orgoliu, trufie si tradare. La un moment dat chiar nu mai stiam cine ar putea fi Il Diavolo , nu o sa intelegeti daca nu cititi si eu nu am sa povestesc acum aceasta fabuloasa carte, nu ca nu as avea chef ci pur si simplu as strica esenta. Pot spune ca e un amestec de toate lucrurile palpitante, in primul rand mister, prietenie, tradare, iubire, frumusete, uratenie si enumeratia mai poate continua pana la nesfarsit.
 E prima carte ce o citesc de Arnaud Delalande si am ramas profund impresionata prim modul in care scrie. Adevarul este ca am si o pasiune pentru scriitori francezi, un altul ce-mi place este Alexandre Dumas( am o pasiune pentru tot ce e scris de el, dar voi vorbi alta data despre acesta).
Sincer, recomand cartea tuturor fiindca merita, e buna si e o lectura interesanta. Dar, sa nu faceti prostia (in cazul in care mintea 'va zboara'-asa cum mi se intampla mie- sa cititi inainte de culcare, am avut cateva vise ciudate dupa terminarea anumitor capitole O.o)
Cam atat despre aceata carte, sper sa o cititi daca aveti posibilitate...

Depresie

Nu stiu ce se intampla cu mine. Nu pot sa imi explic sentimentele de durere, ele nu ar trebui sa fie prezente. Astazi, la fel ca si zilele trecute am fost trista. Da, am fost trista. Foarte. Stiu de ce, din cauza dezamagirii. Am fost dezamagita. Din nou, mereu sunt dezamagita. Am asteptari prea mari. Sunt si pretentioasa, recunosc. Dar in cazul asta am fost dezamagita de persoanele la care nu ma asteptam si de la care nu ceream prea multe . Se spune ca tocmai persoanele pe care le credeai de incredere te dezamagesc, poate, nu stiu, mereu mi se paruse putin stupid acest citat, sau ce o fi. Nu stiu, nu ma asteptam. Nu ma asteptam nici sa ma afecteze atat de tare. Si nu inteleg, nu sunt capabila sa o fac. De ce? Da, de ce? Ma intreb, ma tot intreb. Si ajung sa ma intreb de ce ma intreb? As vrea ca raspunsul sa fie fiindca nu am ce face. Dar nu e asa. Nu stiu ce se petrece cu mine. Sunt prea slaba de caracter, prea sensibila. Nu imi place. Pana acum m-am prefacut, mereu am zambit. Iar acum?Acum ce fac? La randul meu dezamagesc oamenii care ma stiau a fi o persoana vesela, dar nu, nu sunt asa. Si pentru ei ar trebui sa zambesc. Dar nu am forta. Nu pot. Acum nu sunt in stare. Dar o sa imi treaca, ciudat este ca stiu ca aceasta etapa prin care trec, o etapa a dezamagirilor, o sa imi lase o urma adanca pe care nu stiu daca o voi putea sterge. Nu voi putea. Stiu. Dar o sa o ascund. Si nu ma prea intereseaza. Multi ma cred falsa, nu zic ca nu sunt, dar... ma deranjeaza. Ma deranjeaza cand o spun, fiindca ma doare.
Sunt o fire prea sentimentala. Alt lucru ce ma deranjeaza nespus de mult. Dar sunt o fire ce adora sa rada, sa zambeasca , sa fie fericita . Ma emotioneaza fiecare lucru marunt, uneori ma bucura asta, alteori zic ca sunt prea naiva pentru lumea asta.
Imi place sa imi fac prietenii, dar mereu sunt dezamagita de ei( nu de toti ). Nu stiu, sunt si eu de vina. Ar trebui sa fiu altfel , dar problema este ca nu stiu exact cum sunt. Nu ma cunosc, nu imi cunosc limitele si nu stiu exact ce sa schimb. Inca ma mai caut, inca incerc sa ma regasesc ca am senzatia ca m-am pierdut.
In toata aceasta invalmaseala am recunoscut si partile bune , persoane la care nu ma asteptam. Persoane ce isi dadeau interesul pentru mine. Nu dau nume, nu ar avea niciun rost, important e ca stiu cine sunt , iar pentru mine acum au devenit importante. Unele mai mult decat altele .Unele m-au surprins fiindca nu ma asteptam, altele m-au facut sa ma incred si mai mult in ele. Ciudat...Stiu. Sunt prea incurcata ca si fire. Oi fi...sau poate nu.
Nu stiu...ma rezum la a spune cu sinceritate ca nu stiu, habar nu am ce se petrece . Dar poate cand voi afla o sa incerc sa relatez asta.

Intr-un cerc

Am inceput sa scriu fara un subiect anume, doar ma plimb si ma joc in jurul a ceea ce poate as vrea sa zic, sa spun, sa sper. Vreau doar sa vrobesc. Sa merg cu pasi marunti, dar fermi in jurul acestui subiect, care de fapt nu exista. Vreau sa visez, sa traiesc doar in propria mea lume, sa o creez, sa o transform si sa o distrug. Stupid? Poate, si eu cred asta, uneori, nu tot timpul. Am momente. Momente cum ar fi asta. Cand ascult doar o melodie si ma simt asa de trista, atat de singura si dezamagita. Si nu gasesc nicio explicatie acestei sari ale mele, dar nu o caut. Sa fiu sincera nici nu o vreau. Nu ma intereseaza. Sunt trista. Stiu, simt, inima mea imi spune, sufletul meu sangereaza , dar eu ignor toate astea . Nu , nu trebuie sa-mi pese. Astazi, nu vreau sa stiu ceva despre mine, vreau sa fac lucrurile inconstient , cum de altfel le si fac. Nu stiu daca imi ies bine, dar nu trebuie sa conteze. Ciudat, totul se inverte in jurul unui "trebuie" si unui "nu trebuie" . Atat de patetic. Da! Mi se pare patetic, o si simt, iar maine o sa-mi para rau de ce am zis azi. Dar maine are sa fie maine, iar azi are sa fie acum. Momente diferite, stari de spirit diferite.
Iar eu acum ma invart intr-un cerc, unul vicios , plini de monstrii mei ce ma bantuie acum si or sa ma bantuie si in viitor.
Tot ce am vrut sa zic e ca...astazi e un moment dificil, dar simplu. Fiindca stiu ca maine am sa trec peste el si am sa il gasesc banal si de prost gust. Astazi e acum..iar maine, vai fi maine.