De multe ori ma gandesc ca ma las prada prea usor sentimentelor mele, ce sa mai zic de emotii? Isi fac aparitia asa brusc si desi incerc sa ma stapanesc, nu pot.
De fapt, postul acesta nu are nicio treaba cu sentimentele mele, ci mai mult cu reactiile mele si cu gandurile mele. Cei care ma cunosc ma stiu drept o fire sentimentala si usor de bulversat, dar chiar si asa, uneori ma stapanesc cat de cat...Dar nu si in cazul urmator :
Eu am un mod de a gandi tare neeficient. De exemplu, am multe persoane in viata mea cu care am decis sa nu mai am nicio legatura din pricina
faptului ca nu mai merita si ca la un moment dat au facut multe lucruri
care ei bine, au dus la destramarea relatiei respective. Din punctul meu
de vedere, desi o relatie se sfarseste eu nu vad un final acolo intre
cei doi oameni implicati. Sa dai " Buna ziua" si sa schimbi doua vorbe amabile nu doare pe nimeni. Uneori chiar ma intreb de ce nevoia asta de politete cand omul respectiv chiar ti-a facut rau la un moment dat? De ce sa imi pese? Ei bine, fiindca imi pasa. Asa sunt eu. Nu pot sa trec pe langa tine ca si cum nu te-as cunoaste, cand te cunosc si chiar daca sunt constienta de raul pe care mi l-ai facut candva, nu pot fi nesimtita.
Ciudat. Oricum, eu imi stiu slabiciunea pentru oameni si mi se pare de prost gust cand unii chiar profita de asta, mi se pare si mai ...aiurea cand eu sunt constienta de asta si nu fac nimic.
Sunt unele persoane pe care le-am iubit enorm, la care am tinut mai mult decat la mine, care au insemnat ceva foarte important pentru mine ca si persoana. Au facut parte din viata mea si ei bine, desi s-a sfarsit prost, nu vad de ce as ignora persoanele respective. Pentru ce sa le vorbesc de rau sau sa le barfesc? Oh, mi se pare atat de...Nu stiu. E foarte aiurea din punctul meu de vedere.
Dar oricat de aiurea mi se pare mie nu pot sa am aceleasi asteptari de la ceilalti, nu? Desi eu poate ii salut, ei nu sunt obligati sa imi raspunda, nu? Desi eu nu ii vorbesc de rau, ei pot face asta bine mersi, asa-i? Da, asa e.
Si totusi, ce m-a marcat a fost simplul fapt ca tu, persoana care candva ai insemnat ceva pentru mine si cred eu, si eu am insemnat ceva pentru tine, vi la mine, dupa atata timp, si incepi sa denigrezi o relatie ce a fost acum mult timp si s-a sfarsit de ceva ani. Mi se pare atat de stupid. In loc sa taci, ai impresia ca rezolvi ceva? Cel mai mult ma doare ca distrugi si ramasitele care au ramas in amintiri, e atat de dureros sa te indoiesti pana si de sentimentele pe care candva le pretuiai atat de mult si eu...
Eu ma rezum in a scrie reactia mea total nepotrivita. Ar trebui sa tip, sa fac urat, sa reactionez la fel ca persoana in cauza, sa ma amuz, sa fiu furioasa...Si da, am fost furioasa, am reactionat urat . Asta a fost prima reactie. Emotii una peste alta, mai puternice si mai puternice si apoi...Vinovatia. Parerea de rau. Si intrebarea....
Poate eu am gresit, poate a fost vina mea ? Undeva eu trebuie sa fi facut ceva....?
Prea multe sentimente si prea multe emotii ma duc in aceasta stare de melancolie pe care de curand am recunoscut-o ca depresie. Ce aiurea. Cat de aiurea...
Ajung la concluzia ca pentru fiecare clipa de fericire platim cu o clipa de nefericire. Banuiesc ca orice primim, dam la schimb... Si ajung sa cred ca toata viata asta e asemeni unei balante, unui schimb echivalent de sentimente, emotii, pareri, ganduri si fapte.
Ce mai conteaza? Fiecare se lupta cum poate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu